Orice despărțire este grea, dar când vorbim despre divorțul cu minori lucrurile sunt întotdeauna mai delicate. Părinții oscilează întotdeauna între ideea de a sta alături de partener doar pentru copii, sau a începe o noua viață. Ei sunt copleșiti de grijile legate de viitor, dar cele mai multe griji sunt legate de copii și cum vor face ei față divorțului.
Părinții pot lua măsuri din timp pentru a reduce efectele psihologice ale divorțului asupra minorilor. Astfel încât ei se adaptează mai ușor la schimbarea apărută în viața lor. Impactul emoțional este destul de mare asupra tuturor membrilor familiei, dar mai ales asupra celor mici care se chinuie să înțeleagă de ce trebuie să penduleze între două case. Unii observă că părinții lor nu se mai iubesc și încep să se îngrijoreze că același lucru li s-ar putea întâmpla și lor. Dacă mami și tati nu se mai iubesc, se poate întâmpla ca și ei să nu mai fie iubiți în viitor? Alții se învinuiesc, considerându-se vinovați pentru divorț, sau sunt furioși pe parintele care a luat decizia.
Primul an este cel mai greu.
Cercetările au descoperit că primul an și chiar și al doilea este cel mai greu când vorbim despre divorțul cu minori. Majoritatea simt multă suferință, furie, anxietate și neîncredere în cei din jur. Majoritatea copiilor însă își revin și se obișnuiesc cu schimbările din rutina lor nouă zilnică de viață. Acest lucru se întâmplă la părinții care au dovedit aptitudini foarte bune de comunicare, care nu sunt conflictuali și sunt mai mult suportivi. Imaginați-vă dacă părinții s-ar certa tot timpul, ce modificări hormonale de stres se vor resimți în corpul copiilor.
Copiii pierd în primul rând contactul zilnic cu unul dintre părinți.
Scăderea contactului cu unul dintre părinți este cel mai mare factor de stres. Cel care rămâne lângă copii, în permanență va trebui să suplinească grija și atenția celuilalt care lipsește momentan. Majoritatea mamelor devin mai severe pentru că se simt copleșite de toate problemele și nu doresc sa devină și copiii o problemă. Cei doi părinți trebuie să-și organizeze agenda foarte bine astfel încât copiii să poată vedea pe oricare dintre ei atunci când simte nevoia și să nu traducă depărtarea fizică în emoții.
La ce să fiți atenți dacă sunteți în situația unui divorț cu minori?
- Minorii pot dezvolta probleme de sănătate mintală reflectate în diferite simptome. Anxietatea, depresia se poate manifesta la orice vârstă și nu trebuie ignorată.
- De asemenea problemele de comportament sunt destul de frecvente. Pe lângă faptul că își varsă supărările pe ceilalți, e posibil să dezvolte anumite dependențe care le dau un fals sentiment de control sau liniște.
- Rezultate slabe la învățătura, mai ales dacă atenția lor este îndreptată asupra conflictului părinților.
Adulții care au experimentat divorțul în copilărie au șanse mai mari de a repeta această experiență și pot întâmpina mai multe probleme în relație.
Iată câteva strategii pentru a reduce impactul psihologic pe care îl are divorțul asupra minorilor:
- Rămâneți uniți în co-parenting. Fără conflicte, fără tensiuni, doar cu multă înțelegere și multe discuții de clarificare.
- Nu puneți copiii la mijloc între voi pentru a câștiga o dispută. Și mai mult de atât, nu le cereți să aleagă între voi.
- Mențineți relații sănătoase între toți membrii familiei. Bazate pe o comunicare pozitivă, pe acordarea afecțiunii și pe evitarea conflictelor.
- Stabiliți regulii cu care să fie de acord toți membrii familiei și aplicați-le consecvent.
- Interesați-vă cu cine își petrec timpul copiii voștri și monitorizați-i îndeaproape.
- Încurajați-vă copiii tot timpul. Dați-le încrederea că vor putea să se descurce în orice situație, chiar dacă pare dificilă la prima vedere.
- Învață-ți copiii cum să-și gestioneze gândurile, sentimentele și comportamentele într-un mod sănătos
- Ajutați-i să se simtă în siguranță și să nu simtă frica de abandon din partea unuia dintre voi.
- Apelați la ajutor specializat pentru a vă adapta cât mai bine tuturor schimbărilor apărute în viață voastră. Vă puteți adresa terapeutului de familie sau grupurilor de suport pentru a integra cât mai ușor provocările divorțului.